Tinerii din satul Budești, mun. Chișinău au participat la o serie de traininguri privind aplicarea propunerilor/ideilor în cadrul proiectului „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova…”

5 June 2023

 

În perioada 11-12 mai, au avut loc două sesiuni de instruire pentru elevii de la Liceul Teoretic “Budești” cu focus pe bugetarea participativă. Aproximativ 75 de elevi au participat la aceste sesiuni, fiind îndrumați de către dna Natalia Cârja, director adjunct al liceului, și dna Ștefanida Moșul, bibliotecară la Biblioteca Publică Budești. Sub îndrumarea lor, elevii au fost implicați în activități interactive, inclusiv sesiuni de brainstorming pentru a identifica aspectele pozitive, negative și ceea ce lipsește în localitatea lor. Această activitate a constituit o bază importantă pentru viitoarele propuneri de proiecte comunitare din partea tinerilor.

Dintre cele mai interesante și atractive idei de proiect propuse de către elevi sunt: cinematograf în aer liber, foișoare pentru odihnă, copertină pentru careul școlii, discotecă, vestiare pentru liceu, automat pentru reciclare, sală sportivă, renovarea terenului de baschet, un parc amenjat pe teritoriul adiacent liceului, etc.

Natalia Cîrja, director adjunct Liceul Teoretic „Budești”: În cadrul programului Bugetare participativă, elevii au avut oportunitatea de a fi instruiți cum ar putea să îmbunătățească calitatea vieții în localitate prin aplicarea de proiecte. Ei au aflat care este managementul proiectelor și pașii pentru aplicarea unui proiect. Elevii au conștientizat că pot participa activ la soluționarea diverselor probleme din comunitate și cel mai important e că sunt motivați să facă acest lucru și cunosc cum să o facă. Instruirea le-a oferit posibilitatea să comunice, sa analizeze, sa reflecteze, sa formuleze concluzii, au învățat să conlucreze în echipă și să obțină un produs comun.

Instruirile respective oferă elevilor oportunitatea de a învăța despre procesul decizional și bugetar la nivel comunitar, dezvoltându-le astfel abilitățile de gândire critică, creativitate, colaborare și responsabilitate socială. Prin participarea la activitățile interactive, elevii au putut să-și exprime ideile, să identifice problemele și să vină cu soluții inovatoare pentru comunitatea lor.

Alexandrina Boboc, elevă la Liceul Teoretic „Budești”:  Mă bucur nespus că am avut ocazia să particip la acest training. Pot spune că a fost o experiență unică și educativă unde am învățat cum să ne organizam ca să facem ceva pentru localitate, dar și cum trebuie să investim banii publici. Dacă ar fi să mai particip încă odată aș face-o cu mare drag!

Această inițiativă nu doar că oferă tinerilor o voce în procesul decizional, dar îi și învață despre responsabilitatea civică și importanța implicării active în societate. Prin dezvoltarea acestor abilități și conștientizarea impactului pe care îl pot avea asupra comunității, elevii devin lideri și promotori ai schimbării în rândul celor din jurul lor.

Proiectul „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii Moldova” este implementat de Agora Central Europe, IDIS „Viitorul”, Primăriile orașelor Strășeni și Ialoveni și Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe în cadrul programului „Transition Promotion”.

 

 

Distribuie acest articol cu alții!
Facebook
Twitter
Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *