Rezultatele alegerilor

Primăria satului Budești a anunțat rezultatele proiectului de bugetare participativă, proiect inițiat în a doua ediție cu sprijinul IDIS „Viitorul”. Procedura de vot  în cadrul programului de bugetare participativă s-a încheiat pe 18 decembrie, 456 persoane votând câte trei dintre cele 11 idei de proiecte propuse de budeșteni și validate de autoritatea locală.

 

Cele 11 idei de proiecte pe care cetăţenii din satul Budești le-au votat pentru localitatea lor se încadrează în domeniile: infrastructură socială, amenajarea spațiilor publice, terenuri și locuri de joacă, educație,  amenajarea și regenerarea spațiilor verzi, Smart City.

 

Ideea de proiect care a întrunit cel mai mare număr de voturi și care va fi implementată de Primăria satului Budești este „Veceu public în Parcul Central” care a acumulat în total 246 voturi (173 voturi online și 73 voturi pe suport de hârtie). Astfel, cetățenii din Budești se vor bucura de o instalație modernă chiar în centrul localității.

(Vezi ideea de proiect aici:

https://participatorybudgeting.digitalagora.org/budesti/navrhy/veceu-public-in-parcul-central/

Autoarea proiectului care a adunat cel mai mare număr de voturi, Veronica Curchi menționează: „Parcul central din satul Budeşti este un loc popular în care zilnic se adună budeşteni sau cel puțin este traversat de locuitori pentru a ajunge la şcoală, Centrul de sănătate, Căminul Cultural sau oricare altă destinație. În perioada caldă a anului, începând cu luna mai, majoritatea activităților culturale sunt desfăşurate în parc unde se adună zeci şi sute de oameni. Un veceu public este o necesitate stringentă. Am scris acest proiect pentru că îl consider important pentru localitate şi îmi doresc ca el să aibă condiții demne de folosire. Budeştenii vor fi încântați să aibă un veceu public în parc. Este un proiect care odată realizat trebuie menținut ca să existe permanent”.

 

Următoarele idei de proiecte care au acumulat un număr semnificativ de voturi sunt „Vestiar școlar ” cu un număr total de 135 voturi ( 124 voturi online și 11 voturi pe suport hârtie) și „Foișor pentru activități extracurriculare în aer liber” care a acumulat 130 voturi ( 126 voturi online și 4 voturi pe suport hârtie), ambele idei de proiecte fiind propuse de către elevii de la Liceu Teoretic Budești.

 

Proiectul „Veceu public în Parcul Central” din Budești urmează să fie realizat până în luna mai 2024.

 

 

Proiectul „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova” este implementat de Agora Central Europe, IDIS „Viitorul”, Primăriile orașelor Strășeni și Ialoveni și Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe în cadrul programului „Transition Promotion”.

Rezultatele alegerilor

 

Nr. Denumirea propunerii de proiect Numărul de voturi
1. Veceu public în Parcul Central 246
2. Vestiar școlar 135
3. Foișor pentru activități extracurriculare în aer liber 130
4. Parcul „Cleiman” 105
5. Teren de joacă pe str. Bălțata 91
6. Tractorașe de menținere a spațului public 88
7. Renovarea fântânii 78
8. Leagăne albe în Parcul Golurilor 71
9. Automat de colectare a plasticului 73
10. Cabinet Lingofonic modern în Bibliotecă Publică Budești 60
11. Parcul: CEHIA 55

Statistica alegerilor

Împărtășiți rezultatele cu alții!
Facebook
Twitter
Email

Cele mai recente știri